Ţara asta n-are speranţe pentru că n-are elite. Probabil că cei mai buni dintre noi au plecat în străinătate şi continuă să plece. Probabil că aceia care rămânem în România suntem prea slabi, prea lipsiţi de perspectivă sau de curaj, prea laşi sau, pur şi simplu, prea resemnaţi.
N-avem încredere în noi înşine. Avem, cel mult, tupeu. Suntem injectaţi cu doze nesănătoase de mitocănie şi n-avem ruşine. Când nu suntem acasă, vorbim tare. Când suntem acasă, scuipăm pe jos… (un pic mai mult, aici)
NOTĂ.
Am găsit acest text dincolo. Fir-ar, nu vreau să închei asa anul, dar pare ceva foarte actual…
