Pe deal

Dealul e ca o câmpie înclinată,
ca o fotografie grăbită, stricată, reparată.
E ca şi cum te-ai fi aşezat oblic pe o hârtie.
În iarba înaltă s-ar putea pierde un copil, asta se ştie.
E arsă de soare iarba ca o căpiţă de fân iminentă.
Uite livada de pruni, livada de meri, poiana cu mentă.

Faci un pas, sar cât colo zeci de lăcuste.
Sunt verzi, înfricoşătoare, dacă le studiezi, lungi şi înguste.
Se aud o grămadă de gâze, se strecoară, ţârâie, trăiesc.
Undeva e un nuc. Într-un loc – o cărare, gândesc.
Într-o parte-i o fântână cu ciutura ruptă.
Cât de înclinată ziceai că-i câmpia? E aproape abruptă.

Etichete: , ,

36 Responses to “Pe deal”

  1. Am mai publicat o dată această poezie, prin luna martie, când blogul meu era mititel. O reiau acum fiindcă Andi a comandat un poem de toamnă. Cum toamna nu-i încă gata, am zis să scot dealul în faţă.

  2. Da, trebuie să fii bine aconcarat ca să nu o iei de-a dura!…

  3. @Vania: Iar dacă se întâmplă, asta e.

  4. “Într-o parte-i o fântână cu ciutura ruptă.
    Cât de înclinată ziceai că-i câmpia? E aproape abruptă” – finalul mi-a plăcut la nebunie…

  5. @Cristian Lisandru: Totul e sa nu vină finalul ca un sfârsit abrupt. Dacă-ti place, atunci poate că-i bine cum vine.

  6. :) Îmi place. E sprinţară, îmi imaginez un băieţel aşezat în iarba înaltă urmărind de la acel nivel lumea aceea a gâzelor, a florilor.
    Frumos.:)

  7. @starsgates: Toti suntem niste baietei. Sau niste fetite.

  8. ppffffui ce mi-a placut!!

    mai ales: ” Cât de înclinată ziceai că-i câmpia? E aproape abruptă”!
    Esti fantastic!

  9. Foarte frumoase versuri. Sa ne mai delectezi, ca de urat m-am cam saturat…

  10. @Orianda: Asa-mi zice si nevasta-mea.

  11. @matilda: De urât nu putem scăpa. El este.

  12. Nu m-am gandit ca dealul e o campie inclinata.E interesant!Mi-au placut versurile si parca mi-e dor sa urc un deal la tara,dar mai putin inclinat. :)

  13. @g1b2i3: Unghiul ni-l alegem noi.

  14. Ni-l alegem daca avem de unde.Dealul de care vorbesc nu e prea inclinat,dar e greu de urcat cand e caldura!

  15. @g1b2i3: E bun si Dealul Chizidului. Pfu, ce bun e!

Trackbacks

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 122 other followers