Om, raţe şi pescăruşi

Fotograf pe malul lacului IOR, Bucureşti. Foto: Calin Hera

Provocat de Carmen, aduc o imagine din Parcul IOR (mă rog, Al. Ioan Cuza). Azi, chiar, e mult mai iarnă decât atunci când am făcut fotografia. Dar orişicât.

Călăreţi către Casa Scânteii

Grup de călăreţi, retrăgându-se la bază după parada de la 1 Decembrie 2011. Foto: Calin Hera

Călăreţii te fac să întorci capul. Această propoziţie e falsă. Întorci capul să vezi caii, nu călăreţii. Pe cine interesează cine e omul din şa? Vă daţi seama? Important e calul, nu omul. Asta, da revoluţie!
Fotografia a fost făcută în data de 1 decembrie 2011, după paradă. Mi-au plăcut caii (deşi multă lume se ţinea de nas după trecerea lor; deh, erau balegi aburinde!). Mi-a plăcut faptul că în plan secund se vede fosta Casă a Scînteii (actualmente, Casa Presei Libere. Care presş liberă?).

NOTĂ. Această Vedere din Bucureşti a fost trimisă şi către Carmen. Poate fi şi fără cuvinte, altfel spus.

Arcul de triumf, cu Mănăstirea Caşin în plan secund

Arcul de Triumf văzut dintr-o parte. Partea din care se zăreşte turla Mănăstirii Caşin. Foto: Calin Hera (1 decembrie 2011)

Sunt multe locuri frumoase în Bucureşti. Am zis ceva banal? Treacă. În copilărie eram foarte mândru de Arcul de Triumf. Mândria asta m-a ţinut până când am văzut adevăratul Arc de Triumf, cel din Paris. Când m-am întors în ţară, Arcul nostru mi s-a părut cam provincial. Dar tot l-am îndrăgit şi mi-a fost ciudă că al nostru nu e vândut ca al lor, că nu-l poţi vizita când ai chef, că nu e marketizat.

Şi am mai găsit un atu: această vedere din Bucureşti în care, alături de Arcul de Triumf apare Mănăstirea Caşin. Na, că parizienii n-au Caşin! Au altele, ştiu

Tarif de criză

Foto-document: tarif de criză. Foto: Calin Hera

Apelez, pentru astăzi, la joia fără cuvinte. Public, adică, o fotografie-document. Un fel de. Face parte din seria Vedere din București.

Om și bicicletă în Șelimbăr

Om și bicicletă în Șelimbăr, cu mașină în planul doi. Foto: Calin Hera

Celebrez Miercurea fără cuvinte cu o fotografie din Șelimbăr (întrucât Carmen a propus o serie sibiană). O las așa, fără cuvinte.

47

Om conștiincios, dl. Lică s-a prezentat la prima oră la cabinetul de radiologie dentară având biletul de trimitere în buzunar. Și-a dat jos pălăria, și-a aranjat nițel părul (deși e tuns nr. 3, mereu e ciufulit), apoi a spus cine e și ce dorește. Doamna de la recepție l-a privit scurt printre gene, i-a zis cât costă, a încasat, apoi a strigat către o tânără zveltă, îmbrăcată cu un halat alb, scurt până peste genunchi și cu ciorapi numărul III, din mătase roșie:
- Monica, fă-i un 47 lu’ domnu’!

Dl. Lică spală vase

Anul Nou l-a prins pe dl. Lică spălând vase. Îl chemase Ilarion pe la el, hai, Lică, bem un vin, mâncăm o sarma, ne amintim vremurile când aveam neveste şi ne uitam la ele, ascultând ce sporovăiau, şi n-apucam să spunem nimic, dar eram fericiţi şi aşa, deşi nu ne dădeam seama. S-au adunat mai mulţi, era şi inginerul Popescu (suspina încă după doamna expert PR), vorbeau toţi şi nu asculta nimeni. Aşa că dl. Lică s-a retras în bucătărie şi s-a pus să spele vase. Tocmai bubuiau artificii, pe-afară.

Crăciun fericit!

Felicitare de Crăciun. Ecologică. Făcută de Calin Hera, cu o fotografie de Remus Suciu

 

Diplomă de la Moș Crăciun (pentru copiii cu minte)

Diploma de copil cu minte. Făcută de Roxana

Pentru toți copiii cu minte, de la Moș Crăciun și de la Roxana Soare. Și de la mine.

P.S. Aici ar trebui să se oprească și leapșa de patru zile.

De ce e bun ananasul

Am primit de la MiculPrint:

Ananas si ciocolata chinezeasca
Era in februarie ’89. Copilul se juca pe covor.
- Uite mama, am facut o gradina cu pomi, totul automat. Apesi pe buton si pomii fac ciocolata chinezeasca si ananas adevarat.
Dupa o serie de apasari, taraituri si bocaneli, se intampla: pomii faceau ananas si ciocolata chinezeasca.
Deodata zgomotele au incetat si copilul a devenit serios.
- Mama, eu cred ca ananasul e asa bun fiindca nu se gaseste!

Moș Crăciun. O abordare binevenită

Felicitare de pe blogul Roxanei Soare

Nu știu dacă Roxana a răspuns astfel la leapșa propusă de mine, presupun că a acționat independent , dar sper să fiu în asentimentul tuturor reluând aici ultimul desen întâlnit la ea.

P.S. Dar tot nu-l lăsăm pe Moș în pace!

Leapșa lui Moș Călin

Caut copii cu minte. Mai precis, caut povești despre copii cu minte. Pentru că-mi plac și pentru că acum e momentul. Și fiindcă m-am obișnuit, de ani buni, să le public. Se pare că blogul meu nu mai e ce-a fost, deh!, și că nu-i suficient să caut doar folosind-ul pe el, sireacul. (CITIȚI aici ce-am adunat.)

Așa că dau sfară-n țară: scrieți un text (dacă are 500 de semne e cu atât mai bine, înseamnă că n-am uitat plăcerea de a scrie Proză Arhiscurtă!) despre un copil cu minte, publicați-l pe blogul vostru și rugați alți cinci-zece prieteni de blogosferă să facă la fel. Aceia care aveți fotografii ale unor copii cu minte, folosiți-le! Hai să dăm roată blogosferei, să învățăm de la copiii cu minte ce e cu viața asta, ce contează și să ne bucurăm, împreună cu ei, că vine Moș Crăciun.

Cel mai bun prieten al omului e rața

Rațe semi-sălbatice în Parcul IOR (azi Al. Ioan Cuza). Foto: Calin Hera

Provocat de Carmen (pentru că azi e Miercurea fără cuvinte), am zis să susțin cauza rațelor semi-sălbatice. Au nu-s ele cel mai bun prieten al omului? Altfel de ce le-ar hrăni cu pâine adusă de-acasă, de ce momentul hrănirii e bifat cu religiozitate în timpul plimbărilor prin parc? Oamenii n-au niciun folos de la rațele de parc, nu le mănâncă, nu le caută ouăle, nu-și fac pufoaice din penele lor. Doar le privesc și le fotografiază. Deci, câinele de apartament are un rival real!

NOTĂ. Fotografia, făcută într-un început de decembrie neobișnuit de generos (vreme de toamnă târzie), e inclusă în seria Vedere din București.

Tancurile copiilor

This slideshow requires JavaScript.

Vă rog doar atât: să nu mă întrebați prin ce asociație ciudată de idei am ajuns să public, în această dimineață de decembrie mai mult ploioasă decât friguroasă, fotografii făcute într-o altă dimineață de decembrie, una însorită și festivă. Era Ziua Națională și cei de la Armată au decis, premeditat sau nu, să-i lase pe civili să se uite mai de aproape la tehnica de luptă parcată pe banda 1. Copiii au fost cei mai interesați. Cadrele au fost servite, n-am avut decât să fotografiez, așa cum m-am priceput.

Cum se plânge după Kim Jong-il

Mi s-a spus că mulți români au suferit sincer la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am văzut imagini în Autobiografia lui Ceaușescu. Am citit câte ceva despre psihologia maselor.
Priviți imaginile de mai sus. Sunt convins că cei mai mulți subiecți sunt sinceri și suferă. Adevărul lor e cel care le-a fost turnat în cap după ce li s-au spălat creierii…

P.S. Am identificat în aceste imagini cel puțin zece persoane care joacă teatru, care fac show de prost gust ca să nu iasă din rând. Ceea ce e la fel de trist.

Copilul cu minte adus de MiculPrinţ

Am primit de la LePetitPrince un text de aproximativ 500 de semne (cum altfel?) despre un copil cu minte. Mã bucur sã vi-l arãt:

Copil cu minte
- Mama, de ce nu am gasit niciodata in ghete o nuielusa?
- Probabil pentru ca Mos Nicolae crede ca esti un copil cuminte.
- Si… sunt?, intreba copilul cu un glas in care se putea deslusi o oarecare teama de raspuns ( stia el ce stia!).
Dupa o scurta ezitare, mama raspunse cu siguranta:
- Esti un copil cu minte!
De aceeasi parere trebuie ca era si Mosul de vreme ce an de an il trecea pe lista copiilor cuminti si ii aducea dulciuri si jucarii.

Reduceri la jumate

Ofertă irezistibilă. Înăuntru au și alcool, of course! Foto: Calin Hera

Întrucât azi e vinerea dedicată studenților și cum e vorba despre studenți de anul I, care la primele ore încă își mai spuneau, când vorbeau despre ei, elevi, și pentru că am discutat de câteva ori despre reducerile de care beneficiază (sau nu) studenții, în general cot la cot cu pensionarii (ca un arc peste timp), și, în fine, fiindcă această introducere într-o frază s-a lungit cam mult și nici nu știu dacă textul de azi va avea cuprins și încheiere, am ales să public pe blog o fotografie simplă, care sunt convins că nu le va face în ciudă, dacă ar vedea-o, ci le-ar trezi doar, eventual, mici nostalgii (dar la vârsta lor nostalgiile sunt numai bune de lăsat deoparte, pentru mai târziu).

Chiorul ajuns rege în Ţara Orbilor

Nu erau oameni prea cinstiţi în oraşul în care se aplica Legea Talionului. Se obişnuiseră să rămână fără un ochi, să li se taie câte o mână. Nu mai rămăsese unul întreg! Nici n-au observat când unuia i s-au scos ambii ochi. Omul ieşea rar din casă; la ce să mai umble pe străzi, să dea cu capul de colţurile clădirilor?
Treptat, oraşul a devenit foarte liniştit. Oamenii preferau întunericul odăilor.
Ultimii doi chiori din oraş s-au pândit, s-au încăierat, iar unul i-a scos ochiul bun celuilalt.

Pantoful Cenuşăresei

Un foarte serios domn îşi plimbă fiica, o foarte năzdrăvană domnişoară de cinci ani jumate, prin centrul vechi al oraşului. Cei doi discută una-alta. Bărbatului îi place s-o provoace pe fată, să-i pună mintea la lucru. Deseori se amuză în sinea lui şi-i vine să-şi ia odrasla în braţe, s-o pupe, să le strige tuturor că aia-i fiică-sa. Alteori, la fel de des, rămâne fără replică.

Ca acum, când fata îi zice că vrea să facă o scenetă cu Cenuşăreasa, dar are o dilemă:

- Tati, ce pantof şi-a pierdut, stângul sau dreptul?